Am mai scris despre asta…

Am stat pana la 3 dimineata. Nu aveam somn…dar mi se inchideau ochii. Era cu siguranta de la ceaiul negru baut cu 3 ore in urma.

Am foit internetul de l-am nenorocit. Cautam ceva sa imi tina mintea ocupata, sa nu apuc sa gandesc..Nimic interesant. Am incercat sa adorm bucuroasa ca ..vorba aia, am unde sa dorm, ce sa mananc si pe cine sa iubesc dar constienta ca in general nu ma multumesc doar lucrurile astea si ma simteam vinovata ca pentru 10 minute, am considerat ca e suficient.

M-am trezit pe la noua. Nu e suficient. Nu pentru mine; eu pot mai mult, vreau mai mult. Dar nu ma intreba ce.. Nu stiu cum e femeia dupa 30 de ani sau cum e femeia cu un copil, dar am auzit povesti; se cunoaste pe sine, are in mare parte ce are nevoie si se afla in floarea varstei.  OH DOAMNE! ma simt ca la 80 de ani si nici nu am facut 30. Ma simt scursa de energie, fugarita de caini. Nu am 2 joburi, nu am animal de companie, nu am copiii, nu dorm in bucatarie…si totusi simt ca se scurge energia din mine.

Am incercat vitaminele, odihna si alta sfaturi „doftoricesti”. NOT! Mi-am dat seama ca e de la mine. Eu nu sunt suficient de buna pentru mine si am reactii alergice(exact ca in filme, cand nu poti readuce la viata un vampir in corpul unui om; va ceda corpul). Nu mai am rabdare sa invete altul ce eu stiu deja, cu toate ca stiu ca nimeni nu s-a nascut invatat; si nici nu am rabdare sa explic de sase ori.

 

Imi fuge timpul pe sub picioare…as mai vrea timp.

 

House M.D, (2004–2012)

 

Cu drag..

Anunțuri

Cumpar timp. Vinde cineva?

timp

 

 

M-am gandit sa ma reapuc de scris. Acum 3 ani sa scriu aici pe blog era..revigorant. Veneam de la munca/facultate si aruncam hainele si geanta pe pat si incepeam sa scriu. Probabil ieseam afara mai pe seara sa ma vad cu prietenii. Abia asteptam dupa amiezile in Geenie si week-endurile in Daily. Strecuram printre jobul de barman si zbantuielile cu prietenii si cate o foaie de curs. Si viata era…beton. Sa nu mai zic ca abia il cunoscusem pe actualul meu sot. Era o nebunie viata mea; ma indragostisem si e un sentiment de care inca ma bucur zilnic.

Stau de un sfert de ora si ma gandesc ce sa scriu. „Orice” ar spune unii.

Cred ca am ajuns in punctul in care munca si problemele personale imi ocupa atat de mult timp incat simplele 5 minute la geamul de la bucatarie in timp ce am pe foc sosul pentru paste mi se par…fantastice. Sa nu fiu inteleasa gresit.. m-as plictisi daca as avea timp personal mai mult de 2 zile. Imi place prea mult sa muncesc. As munci mai mult daca as putea. Pentru mine duminica dupa ora 15.00 e un calvar. Ma plictisesc. Nu pot munci, nu pot face curat si acum ca e primavara.. PLOUA frate!Ploua mereu. Cam asta stie primavara sa faca; sa PLOUA!

Doar ca as vrea sa am mai mult timp intr-o singura zi, nu adunat tot la un loc o data pe saptamana.Una din zile si anume duminica, e degeaba. Nu pot face nimic.

As vrea sa fac ziua mai lunga, sa am timp pentru tot; as vrea de asemenea sa am parintii tineri sau sa ii am pe amandoi. As vrea sa  ma las si de ciocolata daca s-ar putea dar..asta e un fel de :as vrea si un borcan plin cu unicorni.

Simt ca am multe responsabilitati, ma simt coplesita de situatiile noi in care ma aflu si ma sperie faptul ca nu mai trebuie sa intreb pe nimeni ce e de facut si deciziile trebuie sa le iau eu. Si trebuie mereu sa fie cele mai bune. Imi vajaie capul si imi doresc liniste.  …hm, liniste. Inainte tanjeam dupa zgomot, aglomeratie.

Nu vreau sa sune ca si cand m-as plange dar mi-e dor de copilarie; mi-e mai dor pe zi ce trece.

Cred ca e momentul sa recunosc ca nu mai sunt nici adolescenta, nici tanara, nici domnisoara; oficial fac parte din categoria femeilor cu responsabilitati si lipsa de timp. Acum..pentru ca nu stiu cum merge povestea mai departe: treaba asta se schimba sau din momentul asta lipsa de timp e constanta?

De la femei pentru femei.

Nu am sa mint, imi pierd timpul pe facebook, cititind absolut toate articolele; fie ele din reviste de scandal, sau din bloguri de succes. Le citesc pentru ca de multe ori cartile sunt dincolo de masuta laptop-ului. Si apoi imi place sa urmaresc intamplarile fericite din vietile tuturor: unii au bebei, altii abia au facut nunta, multi numara luni de dulceata, unii inca nu si-au gasit iubirea si cred cu tarie ca alta cum a fost cea din tinerete nu vor mai gasi.

Si toti sunt oameni impliniti si fericiti. Si cred ca multi gandesc ca si mine in urmatorul subiect: revistele de femei, scrise de femei pentru femei – bullshit.

Si nu ma refer la marile reviste, cu toate ca nici acelea nu stralucesc. Ma refer la revistele astea on-line, cu titluri care mai de care: „cum sa afli daca te iubeste”, ” cu ce zodie esti compatibila”, ” secretele machiajului pentru incepatori”. Si articolele acestea cuprind o insiruire de bazaconii pe care si eu la randul meu le-am citit si ma uitam ca pisica la calendar. De exemplu eu cu sotul meu nu sunt compatibila in orice zodiac existent; daca ma iau dupa caracteristici si culoarea ochilor clar nu ar trebui sa vorbim; si totusi avem un frumos mariaj de aproape un an, pe langa relatia frumoasa ce am avut-o inainte.

Se poarta rochitele cat mai stramte, scurte, se poarta fitzele si figurile, se poarta fondul de ten si tocurile la plaja. Se poarta toate la 16 ani.

Se poarta discutiile deocheate , cat mai deocheate. La 17 ani.

Se poarta tatuajele cu fundite, stelute sau „Gigica” deasupra bustului sau deasupra posteriorului, sau poate sa iti tatuezi sprancenele, ar fi mai comod. La 18 ani.

La 19 ani ai cea mai smechera masina din familia ta. Mami inca se duce cu masina lui tati, dar tu.. tu ai nevoie de masina ta. Pentru ca tu ai nevoie.

La 20 se poarta operatiile; oleaca sanii, putin nasul. Nu conteaza ca tu esti frumoasa si asa, nu arati ca o papusa Barbie iar barbatul ideal nu se uita la tine.

La 25 iti gasesti de munca. Si uite asa devii o femeie independenta, sigura pe sine si cu relatii. Mami si tati au avut grija de tine, societatea e pregatita sa te ia sub aripa ei.

Nu este doar vina revistelor, dar in mare parte, aceste promoveaza exact ce nu ar trebui, pentru ca se adreseaza unui cu totul alt public decat celor care ar vrea.

lizzie

Daca te numeri printre norocoasele care nu se regasesc, felicitari. Am vazut multi copii de 6-7 ani cu Iphone,singuri pe strada, cumparand suc/chipsuri de la magazin cu bancnote de 50 lei. Sau cu PSP, Prea multi copii crescuti asa, de dragul de a creste, copii ce primesc afectiunea sub forma de bunuri materiale. Pai altfel cum, cand melodiile de pe MTv promoveaza ce promoveaza, cu titluri scrise cat mai corect, k la meteo, exact k acolo.

 

Nu cred ca sunt singura ce isi doreste sa se fi nascut in alta epoca.

gwtw-scarlett-bed

Dietele de vara

Am observat ca mai toata lumea are o dieta de vara; dieta pe care o respecta cu strictete pentru vreo 2-3 saptamani.

Acum..mai sunt persoane care isi fac singure dieta. Cum ar fi..nu mananc nimic toata ziua si diseara la 8 rup usa frigiderului. Na…e si asta o dieta. Cum va vine mai oamenilor ideea asta stupida cum ca..daca nu mananc nimic toata ziua, o sa slabesc.

E o prostie! Daca organismul tau nu primeste nici macar o firmitura de mancare toata ziua, va asimila si apa si iaurtul tau 0, si semintele si ce mai vrei tu.O sa iti roada si calciul din oase. A tine dieta nu inseamna a spune nu oricarei farfurii cu mancare. Manaca ceva mai usor, dar mananca ceva. Si nu pufuleti, chipsuri si prajituri.

 

 

Si acum o mica gluma: :))

 

 

Într-o zi soţul vine de la serviciu şi nu poate băga maşina în garaj deoarece pe aleea spre garaj erau trântite bicicletele copiilor. Dă să bage bicicletele în garaj şi găseşte jeep-ul soţiei deschis şi câinele plin de noroi întins pe bancheta din spate.
Nedumerit, intră în curtea interioară unde vede copiii într-o baltă de noroi, piscina şi ea murdară, copiii se stropeau cu furtunul.
Panicat şi alb la faţă, începe să îşi caute soţia prin toată casa. Era un vacarm de nedescris – televizorul şi computerul erau date la maximum.
În sfârşit îşi găseşte soţia în ultimul dormitor relaxată cu o mască pe faţă, bigudiuri în păr. Citea o revistă şi asculta muzică cu căştile pe urechi. Cu un ultim efort, o întreabă ce s-a întâmplat. Ea îi răspunde:
– Îţi aduci aminte când te întorceai acasă şi mă întrebai ce am făcut toată ziua? Ei bine… azi n-am făcut nimic!

..prost cu increderea

247926_226386054154604_1409603177_n

 

 

 

Pe o scara de la 1 la 10 nu ajung nici pana la 2, cand e vorba de increderea in capacitatea celorlalti de a rezolva ceva mai bine ca mine; nu ajung la 2 nici daca ma impinge cineva pe scara. Si asta e o problema grava. Cum mi-am dat seama de asa ceva?

Ma plimb de vreo cateva saptamani pe aceeasi strada principala plina de autobuze rosii si oameni imbracati in negru; trec mereu prin fata aceleiasi papetarii. Are mereu afara un stand cu jurnale si carnetele care de care mai colorate, mai frumoase. Mi-am cumparat vreo 4 si le-am tinut pentru cand „o sa ma fac mai mare si voi avea nevoie”. Cred ca sunt destul de mare sa am propriul meu caietel in care sa notez tot ce e mai important; mai ales ca am sute de mii de liste, nr de telefon, adrese, retete, filme de vazut si carti de citit, toate notate de alte sute de mii de bucatele de hartie.

Zis si facut. Sa scriu zic. Am stat vreo 10 minute cu pixul in mana; pur si simplu imi era frica sa mazgalesc prima foaie. Am inceput sa imi notez tot ce trebuie ( inclusiv listele pentru nunta, numerele din telefon, toate lucrurile de facut) si am realizat ca intr-o saptamana am umplut jumatate de agenda. Aveam nevoie sa imi organizez timpul.

Mi-e frica sa tin un jurnal. Acasa imi era frica; ma temeam sa nu il citeasca cineva. Aici…nu stie nimeni romana, nu imi intra nimeni in camera..si tot nu o fac. Am vreo 20 de pagini scrise, am incercat sa le citesc si am capatat o senzatie asemenatoarea celei pe care o ai cand nu duci lipsa de adrenalina. Mi-e frica sa ma citesc. La fel si cand imi citesc propriile postari, de acum un an de exemplu. Ma sperie propriile ganduri, sentimente ce le-am avut. Am o memorie foarte buna si tin minte exact de ce am scris ce am scris. Unele postari sunt scrise cu gandul la o anume persoana sau o anume stare de spirit, pe care evident doar eu le stiu. Recitind, retraiesc momentul dar intr-un mod diferit. Asta doare intr-un fel si poate de asta prefer sa nu imi aduc aminte nimic din povestile respective, pentru ca se deruleaza toooot filmul in mintea mea. Indiferent daca e fericit sau nu, filmul imi da emotii. Poate fi despre o banala ceasca de cafea, despre o pisica, o dragoste, o prietena foarta buna; ma inrosesc si am fluturi in stomac.

Nu am incredere in mine; cum as putea avea in ceilalti.

In momentul prezent, mereu am fost sigura pe mine. Oricand, oriunde.Insa odata trecut momentul, ma sperie decizia luata sau actiunea facuta. „Bine ca am facut-o deja, nu as putea sa o fac acum.” Nu regret nimic si in ciuda fricii mele, mereu iau decizia corecta.

Mi-as fi dorit sa am un jurnal…

De la entuziasm la maturizare

book-cute-flowers-vintage-Favim.com-432237

Am plecat in februarie aici, in Anglia. Am plecat plina de sperante, putere de munca si mii de vise. Inca le am, jumatate le-am schimbat in realitate. Dar totusi entuziasmul meu s-a schimbat in…realitate. Aici oamenii muncesc, muncesc mult; astfel isi permit sa se si distreze…cand au timp liber. Cred ca sunt oameni care pot si oameni care nu vor sa ramana aici, in UK.  Fac parte din categoria celor care nu vor.

M-am schimbat mult in perioada asta si imi e si mie greu sa ma recunosc. Am alta gandire, alte conceptii, alta rutina, alte gusturi culinare; alte gusturi culinare cu totul altele. Mi-am schimbat regulile, metodele, visele, prietenii, relatia cu familia. Si m-am speriat de schimbarea asta. O accept cu toata inima si ma bucur de ea pentru ca sunt cine vroiam sa fiu si m-am maturizat.

In curand o sa imi schimb si numele de familie, intru-cat urmeaza a ma casatori( yeeeyy!!!). Deci am schimbat tot ce se poate schimba. Am decis sa ma intorc acasa pentru cateva luni, pentru a ma regasi fie cat de putin, cu putin din mine . Altfel o sa ma urc pe pereti. Oriunde m-as duce cred ca imi va fi dor de casa. De magazinul de la coltul strazii, de vecinii prietenosi, de serile in Daily, de iesirile pe faleza, de parinti, de un vin de tara atat de rosu ca e negru.

Mi-am urmat inima si am venit aici. Acum tot inima imi spune ca am nevoie de ceva timp acasa. Ma voi intoarce probabil la anul, dar sarbatorile cred ca sunt mai frumoase acasa;  oricat de frumoasa e Londra de sarbatori cred ca nu se va compara cu bucuria de a fi in familie. Dupa multi ani de certuri si predici in familie cum ca „familia e foarte importanta, stai si cu noi, nu mai pleca de aiurea” ,  am inteles in final pe pielea mea ca nicaieri nu e mai bine ca acasa.

Great memories

 

*tonight tonight…